Tarta suprema cu nuci si ciocolata | Gatitul e libertate!

Tarta suprema cu nuci si ciocolata

tarta cu nuci - felieLaaa multi aaani!
Am vrut sa inchei 2012 cu reteta asta insa relaxarea sarbatorilor m-a cuprins prea tare si asa am ajuns in 2013 cu ea nepublicata. Asta e, sigur veti avea nevoie de dulciuri si anul asta 🙂
Povestea tartei incepe intr-o zi in care vroiam sa mananc ceva dulce si bun, genul acela de desert care aproape te face sa plutesti. Si pentru ca afara era frig m-am gandit la ceva mai consistent, cu nuci, ciocolata, caramel… mmm! Rezultatul a fost o tarta cu toate aromele preferate.

Portii: 8

Timp pregatire: o ora

Timp coacere: 30 minute

Ingrediente

  • * pentru blat
  • 250 g faina
  • 100 g unt
  • 50 g nuci macinate
  • 50 g zahar (eu am folosit brun)
  • aprox. 100 ml sana sau iaurt
  • jumatate lingurita praf de copt
  • 2 stelute de anason (optionale, mie imi place mult aroma lor)
  • * pentru stratul de caramel
  • 150 g zahar
  • 150 ml smantana dulce pentru frisca
  • 100 g nuca
  • * pentru stratul de cocos
  • 250 g ricotta
  • 100 g crema de branza
  • 100-200 g frisca batuta (in functie de cat de moale e branza)
  • 100 g nuca de cocos rasa
  • 150 g zahar pudra
  • 6-7 picaturi de esenta de nuca de cocos (optional)
  • o lingurita rasa de pudra de vanilie (sau extract de vanilie)
  • * pentru stratul de ciocolata
  • 150 g ciocolata (de obicei folosesc amaruie, acum am folosit una cu lapte)
  • 120 ml smantana dulce pentru frisca
  • un strop de sare
  • Taiem untul in cubulete. Macinam anasonul intr-un mojar sau folosind o rasnita.
  • tarta cu nuci - anason stelat in mojar

  • Il cernem peste nuci si faina impreuna cu praful de copt.
  • tarta cu nuci - cernem anasonul

  • Adaugam zaharul si untul si le amestecam pana obtinem un fel de “firimituri”. Incepem sa adaugam sana si framantam pana avem un aluat legat. Cand am reusit sa facem o “minge” de aluat ne oprim si il bagam la frigider pentru 30 de minute.
  • tarta cu nuci - aluat

  • Incingem cuptorul la 190 de grade. Pregatim o forma pentru tarta – a mea are diametrul de 20 cm, dar puteti folosi si una un pic mai mare. E musai sa puneti hartie de copt pe fundul formei pentru a putea scoate tarta – eu nu am pus si a trebuit sa o tai direct in vas pentru ca s-a lipit. Probabil ca un aluat clasic (ceva de genul 250 g faina, 250 g unt) nu s-ar fi lipit din cauza cantitatii mari de grasime, insa mai bine folosim hartie de copt si inlocuim o parte din unt cu sana 😉
    Peste aluat punem hartie de copt si boabe de fasole sau orez, ca sa nu se umfle aiurea.
  • tarta cu nuci - punem la copt

  • Bagam la cuptor pentru 15 minute, apoi scoatem hartia cu orezul si bagam mai departe la cuptor inca 10-15 minute. Cand e gata trecem cu un cutit subtire pe margine, pentru a o desprinde de forma, apoi scoatem “coaja” de tarta din forma si o acoperim cu un prosop curat pentru a nu se usca excesiv.
  • Intre timp ne apucam de creme. Prima e cea de ciocolata.
    Punem pe foc mic ciocolata rupta in bucati, smantana dulce si putina sare. Daca ciocolata e cu multa cacao (75-85%) adaugam si o lingura de zahar. Amestecam usor pana se topeste ciocolata si avem un amestec omogen. Atentie, nu trebuie sa fiarba ci doar sa se incalzeasca pana la topire. Lasam sa se raceasca, apoi punem la frigider pentru minim o ora.
  • Stratul de caramel se face dupa ce s-a copt aluatul de tarta. Coacem nucile la cuptor 7-8 minute, le lasam sa se raceasca apoi le frecam un pic in palme – se va desprinde o parte din coaja si nucile vor fi mai putin amare. Cu un cutit taiem nucile in bucati mari.
  • tarta cu nuci - taiem nucile

  • Punem la caramelizat zaharul – trebuie sa se topeasca, nu sa se arda, asadar fiti cu ochii pe el.
  • tarta cu nuci - zahar ars

  • Cand s-a topit il dam deoparte, il lasam un minut si apoi turnam smantana lichida peste el – stratul de zahar ars o sa inceapa sa se umfle .
  • tarta cu nuci - caramel

  • Punem inapoi pe foc si amestecam pana cand nu mai avem bucatele de zahar ars prin caramel. Stingem focul si amestecam nuca.
  • tarta cu nuci - caramel cu nuci

  • Turnam in coaja de tarta si nivelam.
  • tarta cu nuci - strat de caramel cu nuci

  • Lasam sa se raceasca si pregatim crema de cocos. Incepem cu crema de branza, zaharul si vanilia – le amestecam bine de tot, apoi adaugam ricotta, nuca de cocos si esenta de cocos.
  • tarta cu nuci - crema de branza

  • Ultima este frisca batuta – se incorporeaza usor, cu o lingura, pentru a obtine o crema pufoasa. Crema aceasta se pune peste stratul de caramel numai dupa ce acesta s-a racit de tot – eventual puneti tarta la frigider 10-15 minute pentru a raci de tot caramelul. Dupa ce am pus si stratul de crema de cocos bagam tarta la frigider o ora.
  • Crema de ciocolata se poate intinde pur si simplu deasupra, se pot face “valuri” cu un cutit, “tepi” cu o furculita sau diverse forme cu un pos (eu am folosit un pos cu varf stelat). Pentru ornat am folosit inimioare rosii din zahar, pentru contrast.
  • tarta cu nuci - ornata

  • A fost unul dintre cele mai laudate (si devorate 😛 ) deserturi – as zice sa il incercati si voi.
  • tarta cu nuci - felie sus

    tarta cu nuci - prim plan

Comentarii (7)

IRIA,va rog frumooos,de unde ati facut rost de inimioare???

Le-am cumparat de aici – http://www.pastaidevanilie.ro/71-ornamente-zahar-ciocolata Din pacate nu mai vad sa aiba, dar le puteti trimite un mesaj sa ii intrebati daca vor mai aduce. Erau facute din zahar.

A iesit asa si asa.
Cosuletul de aluat a iesit fain si s-a facut usor, caramelul am avut mari emotii cu el, dar a iesit delicios, crema de ciocolata foarte faina, dar.. crema alba nu prea mi-a placut, e prea multa si prea dulce si grea.. cred ca era indeajuns jumatate din cantitate. Iar ca aspect, foarte frumusica ;))
Am folosit in loc de nuci alune de padure.
O zi buna si multumesc pentru reteta.

Cu placere Deea 🙂 Imi pare rau ca nu a fost pe placul tau crema alba – partea buna e ca stii data viitoare ce si cum sa faci. Eu de cele mai multe ori gust si pun zahar cat mi se pare mie potrivit atunci (din cauza asta nici nu prea imi ies 2 prajituri la fel 😛 )

O sa tin cont de sfat pentru urmatoarele prajituri. Multumesc!

Arata divin! Vreau sa ma incumet sa-l incerc maine.

Eu zic ca sunt sanse maxime sa iti placa, dar te astept sa imi confirmi chestia asta 😉

Posteaza un comentariu