Secret culinar important | Gatitul e libertate!

Secret culinar important

Stiam de ceva timp ce va voi spune mai jos… dar era o informatie ce dormea linistita intr-un sertar al mintii si atat. Acum mi se pare ceva mult prea dragut ca sa ramana doar acolo, asadar va povestesc si voua 😉

Aseara am copt vinete pentru o salata… Nu se poate sa fie vara si sa nu fac salata de vinete aproape saptamanal 🙂 Iarna nu ma dau in vant dupa cele congelate, asadar e musai sa profit acum de aceasta leguma, cat e plina piata. Dar sa trecem mai departe 😀 Am curatat frumusel vinetele, le-am lasat la scurs vreo ora, apoi le-am tocat un pic cu cutitul (nu le toc prea marunt pentru ca oricum le amestec cu un mixer) si le-am pus intr-un castron. Nu stiu cum mi-a venit mie asa o idee sa le gust inainte de a le prepara cu ulei… Pentru cateva momente nu mai stiam ce sa fac, pentru ca erau foarte amare! Am mai gustat din 2-3 parti, sa nu cumva sa fi fost doar o impresie trecatoare. Ei bine nu, nu era o impresie, vinetele facusera front comun impotriva mea si vroiau sa scape nemancate! Sa le arunc… sa le amestec totusi cu ulei… dar mai bine sa le arunc… sau poate nu… Si atunci mi-a venit ideea mareata de a pune o lingura de zahar in ele! Bineinteles ca am pus si ulei si sare din belsug si am amestecat totul cu mixerul la viteza maxima, sa le zapacesc bine! Rezultatul : au iesit foarte bune, excelente chiar! Nici urma de amareala si doar o foarte usoara urma de dulce.

Poate va mirati si dati din cap sceptici… insa explicatia este una foarte simpla. Dulcele nu este opusul gustului sarat, cum ar putea crede unii. Dulcele este opusul gustului amar. Ceea ce inseamna ca dulcele si amarul se neutralizeaza destul de bine.

Acelasi dulce, mai ales sub forma de miere, il folosesc uneori si in sosul pentru salata verde, altfel o cam ocolesc pentru ca nu ma prea atrage amareala ei.
La voi cum e? Ce trucuri folositi pentru a scapa de amareala vinetelor sau a salatelor?

Comentarii (8)

Eu stiam ca vinetele ar trebui tocate cu un cutit de lemn/plastic/silicon. Ideea e sa nu strivesti semintele, pt ca acelea fac salata amara. Acelasi lucru se intampla si daca le bagi la masina de tocat sau blender. Sper ca am fost de folos!
P.S.: Sunt innebunita dupa retetele pe care le prezentati , mai ales dupa deserturi

Multumesc mult Antoanela! Intr-adevar, semintele sunt de obicei cele vinovate de un gust mai rau al vinetelor.
Ma bucur ca iti plac retetele mele si te mai astept pe aici 🙂

Vinetele coapte, le pun pe măsură ce le curăț, într-un castron cu apă în care am dizolvat 1/2 linguriță sare de lămâie. Apa scoate amăreala din vinete, iar sarea de lămâie le albește. Apoi, le scurg și le gătesc obișnuit 🙂

Interesanta metoda – multumesc pentru idee, o sa o incerc si eu 🙂

Sarea de lamaie (acidul citric de sinteza) n-o recomand nimanui indifferent cat de “buna” e ea in bucatarie. Faptul ca pui vinetele in apa face ca acestea sa devina amare de la solanina existenta in pielita. Ce recomand? Coace vinetele direct pe flacara la foc iute si curate-le imediat cat sunt fierbinti. Stiu,e greu dar vei reusi daca-ti vei inmuia mereu degetele in apa foarte rece. Le pui la scurs in recipient de plastic sau inox de foarte buna calitate (18/10) si le lasi la scurs. Riscul de a fi amaraui scade considerabil. Daca totusi sunt amare le poti drege cu dovlecei fierti in apa cu zahar si sare. Vinetele si dovleceii fac parte din aceeasi familie,sunt compatibile la gust si consistenta,albesc vinetele si le dau o savoare aparte. Daca salata e inca amaruie (desi asa ceva e aproape imposibil dar mai stii?) se adauga o lingura mare de maioneza Hellmans ori o maioneza de casa facuta dintr-un galbenus si ulei de floarea soarelui . Cu secretele astea nimeni nu poate da gres si uite asa ii vii de hac celor mai amarui vinete. Mult success si astept intrebari daca mai ai. 🙂

Foarte bune observatii Manuela! Multumesc!

Cu draga inima voi veni si cu alte sfaturi daca nu inoportunez. Irina,draga,te-am urmarit cu emotie la MasterChef si ti-am admirat profesionalismul si talentul culinary. Si dragalasenia chipului tau :). Imi face placere sa-ti urmaresc activitatea culinara. Putem face schimb de idei,retete,fotografii. Putem pastram legatura si pe Facebook 🙂

Draga mea,
Cu mare drag va primesc sfaturile, intrebarile si povestile culinare! Scopul meu cu acest blog este sa invatam impreuna despre gatit, sa atrag oameni cat mai multi pe partea asta de baricada, sa mancam mai bun si mai sanatos un pic, iar orice ajutor de la voi este foarte bine-venit.
In aceasta idee chiar pregatesc o schimbare majora a site-ului, una dintre imbunatatiri fiind aceea ca cititorii vor putea adauga la randul lor retete si poze cu ce gatesc! Sper sa participi si tu.

Posteaza un comentariu