Rulada de pui - mezel de casa delicios | Gatitul e libertate!

Rulada de pui – sau cum sa inlocuim mezelurile

rulada de pui - prezentare 3 Poate v-am mai spus, poate nu – cumpar rar mezeluri, iar cand o fac citesc etichetele cu multa atentie si prefer sa iau o cantitate mai mica dintr-un preparat fara e-uri, chiar daca este mai scump. Este vorba de gust (ei bine da, cele injectate cu toate prostiile imi lasa un gust rau), de sanatate si de ce nu – de felul meu de a le multumi producatorilor care ma respecta.
Poate imi veti spune ca si carnea provine de multe ori de la animale crescute cu concentrate si hormoni – va dau dreptate, insa dintre un preparat facut cu aceasta carne plus e-uri sau unul facut din aceeasi carne fara adaos de prostii, aleg raul cel mai mic.
Unde vreau sa ajung cu aceste explicatii? La rulada de pui pe care o prepar mai nou pentru a ajunge in pachetelul cu mancare in locul mezelurilor :) Se face mai usor decat credeti, iar gustul a fost o surpriza placuta. Sper sa va placa ideea, sa cautati si altele asemanatoare pe net sau prin carti si sa mancati mai bine. Daca aveti copii chiar va rog sa o incercati pentru ei, in locul parizerului, suncii sau crenvurstilor de pui.

Portii: 6-8

Timp pregatire: 15 minute

Timp gatire: 60 minute

Ingrediente

  • 1 kg pulpe de pui dezosate, fara piele
  • 2 lingurite de ulei
  • 1-2 catei usturoi
  • 10 boabe de piper (eu am folosit verde)
  • jumatate lingurita boabe de mustar
  • jumatate lingurita sare
  • amestec de ierburi si mirodenii (facute in casa sau din cele fara potentiatori de arome sau alte nebunii) – eu am folosit maghiran, busuioc, oregano, boia de ardei dulce
  • hartie de copt (nu se mananca, stati linistiti :P, este insa esentiala in reteta asta)

    rulada de pui - ingrediente

  • Am spalat pulpele de pui si am ales sa le tai excesul de grasime, eventualele resturi de piele si zgarciurile. Eu va recomand sa nu sariti peste pasul asta, desi o sa va ia vreo 10 minute in plus – fara sa exagerez cu aceasta operatiune si tot am strans 140 de grame de grasime. Da, ati citit bine, 140 de grame din totalul de 1 kg – destul de mult as zice. Am vrut chiar sa va pun o poza cu “gunoiul” pe cantar, insa arata prea urat si am zis sa nu va treaca pofta de rulada :)
  • Am pus apoi intr-un mojar piperul si mustarul si le-am zdrobit. Am adaugat usturoiul, sarea si am facut o pasta. Impreuna cu restul de condimente si o lingurita de ulei, le-am adaugat peste pulpele de pui si am amestecat bine, sa fie condimentele distribuite uniform.
  • rulada de pui - amestecam puiul cu condimente si usturoi

  • Apoi am taiat o bucata maricica de hartie de copt (vreo 40 de cm), am uns-o cu o lingurita de ulei si am asezat pulpele cam asa:
  • rulada de pui - asezam pe hartia de copt

  • Rulam usurel, avand grija sa nu intre hartia intre bucatile de carne – strangem la capete ca sa nu se imprastie rulada.
  • rulada de pui - infasuram

  • Dupa ce am rulat de tot, rasucim capetele si le bagam sub rulada. O punem intr-o tava, turnam o cana cu apa si daca mai vrem punem 2-3 bucatele de usturoi si niste ierburi in ea.
  • Bagam in cuptorul incins la 200 de grade pentru o ora.
  • rulada de pui - la cuptor

  • Dupa aceea aruncam apa si lasam rulada sa se odihneasca macar 5 minute inainte de a o taia. Daca vreti sa o mancati rece lasati-o sa se raceasca in hartie.
  • La taiat va recomand sa folositi un cutit cat mai bine ascutit si sa tineti rulada bine, cat mai aproape de locul unde faceti taietura. Si mai ales apasati usurel cu cutitul – apasarea puternica o va sfarama.
  • Stiu ca am povestit mult, insa veti vedea ca o sa va iasa din prima – este un preparat chiar simplu de facut. Si inca si mai simplu de mancat :)
  • rulada de pui - prezentare (2)

    rulada de pui - prezentare

  • Merge in sandwichuri…
  • rulada de pui - sandwich

  • sau cu garnituri de orice fel!
  • rulada de pui - orez

Comentarii (18)

Am facut reteta de mai multe ori.. am mai improvizat cate ceva.. ( nu aveam boabe de mustar..) .. Prima data nu am reusit sa o tai bine.. se cam sfarma.. dar .. ultima data am taiat-o perfect.. mai ales dupa ce e rece si am tinut-o si la frigider un pic..
Am facut doar din pulpe.. pe urma din piept de pui.. iar ultima data din pulpe + piept.. :)

Foarte bine ca ai improvizat – in bucatarie e esential sa poti improviza ;)
Care rulada ti-a placut mai mult – din piept sau din pulpe?

Eu cred ca cel mai bun ar fi din combinatia celor doua…pentru ca pulpele nu sunt asa de seci ca pieptul si adauga o altfel de savoare :)
Astazi am cumparat ingredientele si o sa prepar reteta ta :)

Intr-adevar, combinate ies foarte bine. Am facut pana la urma si folosind doar piept, insa rezultatul final a fost prea uscat. Ideal ar fi sa se foloseasca un termometru care sa ne spuna temperatura din interiorul ruladei, pentru a nu o tine prea mult la cuptor – poate asa ramane mai frageda.

am facut si eu rulada, dar din pulpa de curcan. m-am chinuit cam tare sa curat carnea de curcan de pe oase, am obtinut niste bucatele mai mici si rulada nu sta legata. Ai vreo idee cam cum as putea proceda alta data? sa incerc sa leg bucatile de carne? de gustoasa e foarte gustoasa. te voi urmari cu interes in continuare. cu mult drag iti multumesc de reteta!

Dana, in primul rand felicitari pt ca te-ai incumetat sa o faci si pentru munca!
Ce pulpa ai folosit? Cea superioara sau cea inferioara? Cred ca cea superioara ar trebui sa se poata curata mai usor pentru ca nu are tendoanele alea multe care trebuie scoase din cea inferioara. In plus, dupa ce o dezosezi cred ca se poate “desfasura” mai usor.
Poti incerca sa legi carnea, dar s-ar putea sa fie mai usor de legat dupa ce ai obtinut sulul de hartie. Nu am incercat, dar ma gandesc ca ai putea lega capetele mai intai, si apoi legi toata rulada cam din 2 in 2 cm.

Am incercat si eu reteta ta si vreau sa-ti spun ca este foarte buna. Intradevar poate înlocui cu succes vreuna din “delicatesele” pline de E-uri. Eu am lăsat carnea la marinat de seara pana dimineața si am pus mai multe condimente. Am avut insa, dificultati la rulare. Nu a ieșit la fel de compacta precum arată a ta si mă gandeam ca data viitoare s-o fac in foile de aluminiu. Ce zici, e greșit?
Îți multumesc mult!

Bine ai venit pe aici Alya si ma bucur mult ca ai incercat rulada si ca ai adaptat-o la gustul tau in ceea ce priveste condimentele. Si mie imi place carnea mai condimentata si imi place sa ii schimb mereu aromele folosite.
Folia de aluminiu se poate folosi – pana la urma e creata pentru a o folosi impreuna cu mancarea. Eu una prefer hartia de copt pentru ca am impresia ca e mai sanatoasa (nu pot sa iti spun exact de unde am ramas cu impresia asta
:) ). Un compromis ar fi sa pui si hartie de copt si folie de aluminiu deasupra – asa aluminiul nu intra in contact cu mancarea dar te ajuta la rulare (nu am incercat, e doar un gand… :D )

merci mult pentru raspuns!
asa e, ai dreptate cu folia de aluminiu, se spune peste tot ca nu e sanatoasa, ca emana nu stiu ce toxicitate..
bun tips cel cu ambele folii, e de-ncercat.

Sper sa si functioneze ;)

IriA, crezi ca as putea sa fac si din piept (eventual de curcan), sau ar iesi prea uscata ?

Cu siguranta se poate face si din piept, doar ca trebuie taiat si desfasurat cat sa aiba cam un deget- un deget si jumatate grosime, condimentat si apoi rulat. Fiind infasurat in hartie si pus in apa ma gandesc ca nu se va usca excesiv – important e sa nu il lasi exagerat de mult in cuptor. Si pana la urma un test sigur merge – daca e prea uscat ungi felia de paine cu o crema de branza si e ok :D
Poate apuc saptamana viitoare sa fac si eu rulada cu piept, ca am tot mutat-o in jos pe lista mea de prioritati :P

Buna,Iri, spune-mi te rog pulpele le-ai lasat asa intregi sau le-ai taiat mai marunt? vreau si eu sa-i fac puiului la pachet.Multumesc anticipat.Anca.

Buna Anca,
Pulpele le-am lasat intregi – daca le tai e posibil sa se sfarame rulada cam tare. Sa imi spui daca ti-a placut si daca a avut succes :)

Salvat pe listuta, in weekend o execut, imi pare rau ca am ratat cand ai postat-o

Vio – rulada asta e buna oricand, nu conteaza ca ai ratat startul ;)

n-am mai citit de mult retetele tale,(am avut leptop-ul la reparatii..)dar rulada asta arata foarte bine, e foarte sanatoasa, usor de facut si precis f f gustoasa…miine cumpar pulpe si o fac…ce inventiva poti sa fii…te pup

Multumesc :) Sper ca v-a iesit buna rulada!

Posteaza un comentariu

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.